(non)sensul giratoriu

(non)sensul giratoriu

„Aici ne-nvârtim în jurul perei ghimpoase
Pară ghimpoasă pară ghimpoasă
Aici ne rotim în jurul perei ghimpoase
La orele cinci dimineața”
                  T. S. Eliot - „Oamenii găunoși”

i se spune se7en și are trei stele + o arhitectură avangardistă
se află în intersecția unde își dau întâlnire cele șapte străzi ale clujului
are trei etaje treizeci de camere și mobilier proiectat&realizat în italia

stați liniștiți nu îi fac reclamă își face el singur cu un banner uriaș
postat pe fațada băncii transilvania de unde am luat wireless free

eu am venit aici să citesc poezii să-i întâlnesc pe poeții din poezia vie
și am stat doar o zi însă o zi mai lungă decât viața pentru că viața
doamnelor și domnilor viața e mai lungă decât veșnicia

dar nu despre se7en vreau să vă vorbesc și nici despre poezie
deși în vremurile astea secetoase poezia e atotcuprinzătoare

ci despre sensul giratoriu din fața hotelului un sens giratoriu
cum am văzut recent la londra un sens giratoriu desenat
în închipuirea conducătorilor auto & autoconducătorilor

un sens giratoriu care adună cele șapte străzi ale clujului care adună
tot clujul toată românia lumea pământeană & subpământeană
și le învârte le învârte le învârte până când
încep să urce toate în spirală spre cer

în restaurantul hotelului am băut pălincă cu george cu darie
pălincă de maramureș originală de la mama ei de la ieud
am făcut calcule am emis ipoteze am spus povești
știind prea bine că o poveste e totul

privind îndelung sensul giratoriu
privind îndelung nonsensul giratoriu

mie îmi place să spun: nonsensul giratoriu al sensului giratoriu
și îmi place să spun: cercul e pauza de respirație a spiralei

peste drum la doi pași am zărit o tutungerie
de acolo îmi luasem țigări
am tăiat diametral sensul giratoriu
înainte și înapoi

lumea se învârtea în sensul giratoriu
în spirală spre cer
căutând sensul în nonsensul giratoriu al sensului giratoriu
în spirală spre cer

în hotel vânzoleală de nedescris nu știai cine vine cine pleacă
de ce vin cei ce vin de ce pleacă cei ce pleacă
intrând și ieșind din sensul giratoriu
în pauza de respirație a spiralei

cercul e pauza de respirație a spiralei
nonsensul giratoriu al sensului giratoriu
cercul e pauza de respirație a spiralei
© Nicolae Silade. Un produs Blogger.